Sunete gingaşe de clopoţei se aud în liniştea de cristal a serii.Totul este gata ! Mesele de nuntă se întind de-a lungul unui cort imens,de un albastru infinit,împodobit cu mii de stele strălucitoare,în mijlocul căruia tronează superbul candelabru,mândra lună,ce işi revarsă cu blandeţe lumina peste capetele invitaţilor.
Mirele işi aşteaptă nerăbdător sufletul-pereche la altar,fiind dornic să îi declare iubitei sale mirese,dragostea ce îi va uni pe vecie.Mireasa nu se lasă mult aşteptată, şi iată că soseşte in curând,pe aripi de vânt,însoţită de cele 4 domnişoare de onoare :Toamna,Iarna,Vara si Primavara.
Minunata sa rochie,creată de către cea mai iscusită croitoreasa din întreg ţinutul,Neaua,din miliarde de fulgi de cristal,străluceşte orbitor în lumina pală a lunii.De trena sa sunt prinse petale de trandafir roşii ca focul,iar voalul său este împodobit cu perle si mărgăritare scumpe.Mireasa este insoţita acum de bătrânul ei tată,Timpul,care îşi conduce cu lacrimi in ochi fiica la altar. Sunete de vioară străpung liniştea serii ;toată lumea aşteptând cu nerăbdare jurămintele celor doi,Natura şi Omul.
Omul :iubita mea,mi-ai fost alături dinainte de a mă fi născut,mi-ai oferit adăpost când soarele îmi ardea sufletul cu razele sale fierbinţi,m-ai hrănit cu dragostea şi fiinţa ta,iar dacă am căzut vreodată,tu ai fost mereu acolo să mă ridici.Îţi mulţumesc că exişti,îţi mulţumesc pentru ceea ce sunt,dar mai ales,îţi mulţumesc pentru ceea ce sunt,când sunt cu tine !Te iubesc enorm,şi nu îmi doresc nimic altceva decât să fii soţia mea pentru totdeauna !
Natura :iubitul meu,ziua în care ai apărut în viaţa mea a fost ziua în care am simţit ca trăiesc cu adevărat !Dragostea ta mă împlineşte şi mă face fericită în fiecare secundă !Eşti tot ce mi-am dorit,doresc,si imi voi dorii !Te iubesc şi nu vreau nimic altceva decât să fiu soţia ta !
Ce frumos ! iată un cuplu ce se iubeşte cu adevărat,sau cel puţin aşa se pare…Timpul va hotărî totul…Hai să aruncăm o privire asupra celor 2 peste câteva sute de ani…
Zgomotul asurzitor al claxoanelor maşinilor şi agitaţia permanentă a roiului de oameni ce mişună pe trotuarele înguste,mai ceva ca milioanele de furnici din muşuroaie te sperie si te lasa năuc…Ce diferenţa,între liniştea de cristal dinaintea nunţii şi zgomotul demonic de acum.Din păcate,nu e asta singura diferenţă.Vă aduceţi aminte de jurâmintele romantice,de dragoste eternă ale celor doi :Natura şi Omul ?Se pare că dragostea lor s-a mai răcit,de fapt a cam îngheţat de tot.
Omul s-a plictisit în curând de traiul fericit,dar monoton alături de Natură şi a început să caute fericirea în braţele altcuiva,şi a crezut că a găsit-o când a descoperit banii.Nu ştia el pe atunci că pentru nişte simple hârtii fără valoare va ucide tot ce era întradevăr cel mai de preţ.
Fiind înzestrat de Soartă cu darul înţelepciunii,Omul a creat tot felul de lucruri care,la început menite să îi aduca confortul,cu timpul ai început sa fie dăunătoare şi să distrugă Natura.Mii de fabrici îşi aruncă deşeurile toxice în apele curate şi gazele poluante in aerul ce devine pe zi ce trece,tot mai irespirabil.Mormane de gunoaie împovărează trupul delicat al Naturii,iar haina sa fragilă de gheaţa se topeşte lent,înecând-o în propriile sale lacrimi.Omul nu realizează cat de mult rău îi face şi continuă sa îi faca din ce în ce mai mult,prin acţiunile sale nesăbuite,gândite cu portofelul,şi nu cu inima.Din păcate,Omul,distrugând Natura,se distruge şi pe sine ;orbit de patima înavuţirii el nu vede suferinţa Naturii şi surzit de zgomotul marilor metropole,el nu aude strigătele disperate de ajutor ale iubitei sale.
Tragic,nu ?Dacă întradevăr vă pasă,faceţi ceva ca povestea asta de dragoste să aiba un final fericit,atât pentru Natură,cât şi pentru Om…
